Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Îi ghidez pe oameni, în special pe femei, să se întoarcă la ele, dincolo de zgomot, frică și rolurile pe care le-au învățat să le joace. Creez spații în care adevărul poate fi văzut fără judecată și în care claritatea apare natural. Pentru mine, transformarea nu înseamnă să devii altcineva, ci să îți amintești cine ești cu adevărat, cine ai fost înainte ca alții să te convingă că nu ești suficient: un spirit creator venit să trăiască o experiență proprie a existenței, care undeva pe drum a uitat de visul lui. Practic, transform confuzia și risipirea de timp, bani și energie în claritate pentru o viață trăită cu sens. Și pentru că sunt skipper, o să vă spun ceva ce am învățat pe apă. Nu poți controla valurile. Poți controla doar timona și velele. Cei mai mulți dintre noi trăim ca o barcă purtată de valuri — în al nouălea cer la o veste bună, prăbușiți la prima critică. Astăzi vorbesc despre cum pui mâna înapoi pe timona vieții. Și ca să romantizez totul, o bună parte din experiența mea vine din faptul că, în activitatea de zi cu zi, vând rulmenți și soluții tehnice pentru industrie.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?

La 16 ani lucram deja ca și copywriter într-o agenție de publicitate locală. Tot pe atunci mi-a fost scăzută nota la purtare după un conflict cu profesoara de psihologie, iar ca răspuns, manifestul meu de atunci a fost un citat din Dostoievski: „Până aici pantomima se desfășoară fără cusur, gesturile sunt corecte și corespund întocmai acțiunii. Te cuprinde mirarea văzând cum acești actori improvizați își interpretează cu atâta iscusință rolurile de o clipă și fără să vrei te gândești: câte forțe și talente se irosesc zadarnic într-o viață!”

Apoi am intrat la facultatea de Comunicare și Relații Publice, și am renunțat după anul doi, „forțată de circumstanțe financiare”, îmi spuneam atunci. Pentru generația mea, asta sună a eșec. Am înțeles mai târziu că de fapt am ales experiența înaintea diplomei și a garanțiilor, iar viața avea pregătit oricum ceva mai bun pentru mine. Dacă aș fi terminat, cu siguranță aș fi ajuns în politică.

Și ca să închei cu ceva complet neașteptat: nu suport buchetele de flori. Mi se par o iluzie, arată vii, dar nu mai sunt. Și mirosul de lavandă mă deprimă.

A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?

În septembrie 2011, am renunțat la facultate, la religia în care crescusem, la reputația pentru care muncisem și, odată cu toate acestea, la multe relații și certitudini. Aveam 20 de ani când l-am cunoscut pe partenerul meu, László. El avea 35, iar compania lui tocmai intrase în faliment. În loc să fug, am ales să rămân, oricum ar fi fost. Mereu am avut o afinitate pentru justiție și nu m-am dat la o parte în fața acestei incertitudini. Ne-am unit forțele și am pus la bătaie tot ce aveam: resurse, abilități, timp, energie și am reconstruit împreună. 15 ani mai târziu deținem o companie respectabilă, recunoscută pentru soluții tehnice profesionale la nivel național și o relație care a trecut prin mai multe furtuni decât mi-aș fi imaginat că ar fi posibil la douăzeci de ani. Suntem și skipperi profesioniști amândoi, iubitori de mare și de munte în egală măsură.

Privind în urmă, înțeleg că cea mai importantă lecție nu a fost despre business, ci despre identitate. A fost un drum lung și aparent costisitor. Dar am înțeles, în sfârșit, că realitatea mea nu se va schimba atâta timp cât mă folosesc de durere și de trecut pentru a-mi defini identitatea.

Fata care eram atunci, mereu o purtătoare de stindard, a pus bazele femeii care sunt azi: antreprenor, skipper și terapeut. Acum am o busolă mai precisă și un echipaj minunat alături pentru care sunt profund recunoscătoare. Totul a meritat și accept această experiență exact la prețul cu care a venit la mine.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

În 2024 am luat una dintre cele mai grele și aparent egoiste decizii: să merg 10 zile la un silent retreat Vipassana. Simțeam că șansele erau 50-50: ori pierdeam tot ce construisem, ori mă regăseam pe mine. În realitate, tot ce văzusem fusese un podcast și o carte în care era menționată o experiență similară.

Aveam succes, bani, conexiuni, o familie iubitoare. Din exterior, totul arăta bine. Trăiam o viață plină, dar nu neapărat viața mea. Eu și visele mele lipseam din tablou.

Când cei apropiați au văzut că oricum nu dau înapoi, suportul a venit cum nu pot să îl descriu în cuvinte. Partenerul meu mi-a spus că mă așteaptă acasă doar la finalul retreat-ului, fix de ziua lui, pe 19 iunie, să sărbătorim și să mergem pe barcă.

Au urmat: 252 de ore fără telefon, fără cărți, fără sport, fără bani, fără familie, fără prieteni. 236 de ore de tăcere nobilă. 100 de persoane, 10 servitori, 2 profesori francezi. 12,5 ore de meditație zilnic, în șezut pe aceeași saltea de 70x70 cm. 3 ore de strong determination (alegi o poziție fixă și nu te miști) în fiecare zi.

Fun fact: am aflat că poți să faci febră musculară sub sprâncene, de la cât te încrunți cu ochii închiși. Dar acolo, în liniștea aceea perfectă, mi-am dat seama cât de dor îmi era de mine.

M-am întors fără răspunsuri perfecte, dar cu o claritate pe care nu o mai simțisem niciodată. Din acea reîntâlnire cu mine s-a născut EcuanimSoul, o comunitate pentru femeile care, la fel ca mine, au bifat multe lucruri în viață, dar simt că undeva pe drum au uitat de ele însele. Am început ghidând 5 femei. Un an mai târziu, suntem peste 200, din 15+ țări și 3 continente.

Privind în urmă, îmi dau seama că după acest retreat nu am pierdut nimic important. Dimpotrivă. Am încetat să mă mai pierd pe mine și mi-am dat seama că uneori ceea ce numim „a pierde” este doar felul în care viața face loc pentru ceva mai aliniat cu noi. Fiecare piesă se așază acolo unde îi este locul, fiecare tehnică, metodă, curs, atelier de grup, ședință 1-1 contribuie la jocul vieții. Important e să alegi și să pariezi mereu pe tine!

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Această postare mi-a adus cele mai multe frustrări și cele mai multe mesaje private în același timp. Nu e obișnuit să vorbești despre bani și autenticitate în același paragraf, mai ales când arăți cu degetul. Bunica mea are o vorbă: „Are un leu și pe ăla îl flutură.” Exact asta am spus public despre mulți guru din online, specialiști în manifestare și abundență cu cifrele pe minus de ani de zile.

„Autenticitatea nu este un trend, este o responsabilitate. Mă uit în online și văd o avalanșă de „experți” în manifestare și business care, din cifrele declarate, nu și-ar putea permite nici mașina din poza de profil. Verific faptele, experiența și potențialul înainte de a absorbi orice informație sau de a încheia o colaborare. Pentru că înainte de a-i învăța pe alții, trebuie să fii tu un model de urmat. Nu prin perfecțiune, ci prin experiență reală și adevăr. Inclusiv în cifre. Iar adevărul meu este că, mult timp, m-am epuizat, am ezitat, am pierdut oportunități și mi-am ignorat propria valoare pentru că m-am comparat cu conturi false, poze false, cifre false.”

A meritat? Da. Pentru că orice minciună aspiră să devină adevăr.

Din acea onestitate s-a născut Laboratorul de Claritate, spațiul unde îți pui realitatea și visele pe masă și îți cauți adevărul în suflet, în corp, în relații, în emoții și în contul bancar. Acolo unde se termină zgomotul, începe claritatea.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău?

Cel mai prost sfat pe care îl aud repetat în dezvoltare personală și spirituală: trebuie să faci mereu mai mult sau complet diferit. Mai multe ritualuri, mai multe practici, mai multe inițieri, încă o certificare, ca să ajungi la ceea ce ești deja. Ca și cum divinul din noi ar sta la capătul unei liste de bifat și ar trebui câștigat, plătit sau ar avea nevoie de un favor.

Experiența mea mi-a arătat exact opusul. Nu avem nevoie să adăugăm ceva ca să ne găsim, ci să ne oprim și să îndepărtăm ceea ce ne împiedică să vedem ce e deja aici, deja disponibil. Adevărata împlinire nu se cumpără, nu se câștigă, nu se dovedește și nu se muncește prin epuizare. Se relevă în liniște și în prezență.

Nu cred că transformarea reală începe cu foi de dafin, bețișoare parfumate sau ritualuri complicate. Dacă transformarea ar fi condiționată de aceste decoruri instagramabile, probabil că bețișoarele apăreau direct în Biblie ca instrucțiuni de utilizare. Eu pot să meditez și să vorbesc cu divinitatea la fel de profund în timp ce spăl vasele sau dau cu aspiratorul, fără să simt vreo secundă că se întrerupe conexiunea. Sună frumos, dar pentru cineva aflat în durere sau confuzie, toate acestea pot deveni o presiune în plus: te întrebi dacă ai ales ora bună, aroma, culoarea sau marca potrivită.

Uneori tot ce avem nevoie e să încetăm să mai fugim de noi și să stăm în liniște suficient de mult încât să ne amintim de noi înșine. Nu ne lipsește nimic. De cele mai multe ori, doar ne-am uitat visul.

Transformarea autentică începe cu disponibilitatea de a fi profund sincer cu tine, exact așa cum ești. Apoi urmează limite sănătoase, micro-acțiuni zilnice și asumarea deplină a alegerilor tale. Viața nu începe atunci când… ci este exact ce se întâmplă acum, în timp ce aștepți momentul perfect să fii, să meriți și să ai.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute?

Pentru că sunt skipper și iubesc marea, nu mă las în voia valurilor. Primul lucru pe care îl fac e să mă ascult și să răspund sincer la o întrebare: ce am făcut iresponsabil de am ajuns aici?

Fac harta clară, pas cu pas. Și ca să schimb natura evenimentelor, îmi schimb viziunea: schimb setarea velelor ca vântul să îmi fie prielnic, pentru că situațiile neprevăzute sunt, la un anumit nivel, mereu previzibile, dacă sunt sinceră cu mine.

În 99.99% din situații nu e niciodată despre alții. Mereu e alegerea mea, ezitarea mea, frica mea, amânarea mea sau compromisul meu. Tot ce trebuie să fac e să găsesc beneficiul ascuns: ce e în această situație pe care nu îl văd cu claritate?

Nu există vreme nepotrivită, ci doar echipament nepotrivit. Mereu voi avea provocări. Dar provocările mereu vor avea soluții și dacă nu există, le creez.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj, ce i-ai recomanda concret să facă?

I-aș recomanda să își cumpere o înghețată bună, să meargă în cel mai apropiat parc și să se așeze pe cea mai îndepărtată bancă, exact lângă cel mai nefotografiat copac. Și acolo, în liniște, să se întrebe sincer: „Care este, totuși, visul meu? Când și de ce am încetat să cred în el?”

Apoi, pe o foaie, 5 dorințe clare, mult mai mari decât frica de a nu reuși, și 5 acțiuni concrete, câte una din fiecare domeniu care contează: corp, autorealizare, finanțe, relații și dezvoltare spirituală.

Exercițiul poate lua mai mult de o zi. Dar e cel mai important pas pe care îl poți face. Ziua de astăzi este trecutul de mâine. Cum vrei să vorbești despre ea când te vei uita înapoi?

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii?

La finalul anului trecut am donat peste 60 de cărți din colecția personală. Anul acesta mi-am propus să citesc doar două.

Prima și cea mai importantă: Școala Zeilor de Stefano Elio D’Anna. Am ales-o pentru că e singura carte care nu mi-a spus ce să fac, ci mi-a arătat cine sunt. Nu e o carte de dezvoltare personală, e o oglindă, un proces.

Două idei din ea mi-au schimbat fundamental modul în care trăiesc și lucrez astăzi: „Ființa ta este o prăvălie prost condusă, cu prețuri puse la întâmplare. Lucrurile neprețuite sunt la preț redus, pe când fleacurile costă sume exorbitante.” și „Putem vedea doar ceea ce suntem. Un hoț, dacă întâlnește un sfânt, va vedea doar buzunarele lui.”

A doua carte este Cursul de Miracole. Unele cărți nu se rezumă, se trăiesc.

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant?

Nu am o aplicație specială. Am o notiță pe telefon pe care o deschid în fiecare dimineață. Prima e mantra mea de anul acesta: „Oricum ar fi, viața e prea magică pentru a fi trăită întâmplător.”

A doua e un text care mă readuce la mine ori de câte ori simt că încep să joc un rol: „Unii oameni te vor iubi pentru cine ești cu adevărat. Majoritatea vor fi indiferenți și o parte te vor respinge cu vehemență. Dar chiar dacă pui o mască, tot vor fi unii care te vor iubi, alții care nu te vor plăcea și majoritatea va rămâne indiferentă. De asta e o pierdere de timp să pretinzi că ești altcineva doar pentru a fi plăcut.”

Azi sunt recunoscătoare tuturor celor care, fiind așa cum sunt, mă învață să devin cea care vreau să fiu.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi?

Călătoria mea de până acum a fost modelată de oameni, școli, practici și experiențe care au contribuit la vindecare fizică, creșterea mea spirituală și profesională.

Dar ca să numesc concret pe cineva anume, am ales Teacherul meu spiritual, care este de departe Andrea Filip, psiholog, autor, Instructor, Master și Certificat of Science ThetaHealing®, prin THiNK® USA și singurul instructor Sedona Method® din Europa de Est.

Ea mi-a deschis ușa către Scala Conștiinței a lui Dr. David R. Hawkins și mi-a arătat că în acest Univers totul este posibil și la o decizie distanță. Alături de ea am experimentat concret în cadrul cursului ADN3 și am înțeles cel mai important lucru: singurele mele limitări sunt cele pe care le accept.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

În dimineața zilei de 8 ianuarie 2025 a murit tatăl meu. Seara, în urma unui control planificat de rutină, medicul mi-a identificat multiple fibroame uterine. Diagnosticul final: endometrioză profundă, probabil genetică. Două vești în aceeași zi. Una despre moarte, una despre corp.

Pentru tata și relația noastră absentă am ales să îi scriu o scrisoare de 6 pagini A4 care a început cu titlul „Te iert și mă iert” și am ales să o pun cu el, alături de singura fotografie în care eram toți trei: el, eu și cel mai prețios dar de la tata, fratele meu Călin. În acest fel am făcut amândoi pace cu tata, pentru toți anii în care a lipsit, și ne-am luat rămas bun cu inima împăcată.

Cât despre mine, am decis să nu fac operația recomandată și să merg pe terapii holistice. Pentru mulți a fost o decizie iresponsabilă. Pentru mine a fost singura decizie posibilă, luată din acea stare de dinainte ca mintea să construiască reguli, de dinainte ca viața să ne învețe că e mai sigur să controlezi totul înainte de a face un pas. Ca și atunci când eram copii: simțeam și făceam sau ceream, fără să ne întrebăm dacă e momentul potrivit, dacă avem toate răspunsurile sau toate resursele.

Am refuzat să fiu subiectul acestei boli. Nu m-am identificat cu ea nicio clipă. Am ales să fiu sănătoasă clipă de clipă. Din acea alegere am descoperit Theta Healing și Metoda Sedona și m-am certificat în toate modulele în 2025.

Dacă crezi că ești sănătos, ai dreptate. Dacă crezi că ești bolnav, ai dreptate. Astăzi, la un an și jumătate distanță, cred cu tărie că ne îmbolnăvim și murim prin imitație. Dar mai presus de toate, orice credem se adeverește oricum.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Cel mai contraintuitiv lucru pe care l-am învățat despre curaj: nu ai nevoie de el ca să începi. De cele mai multe ori, curajul apare doar după ce iei decizia și acționezi, deși nu ai încă toate răspunsurile. Nu curajul precede acțiunea, acțiunea precede curajul. E un dar colateral al micilor pași, nu o condiție pentru ei.

Ca ceva să se nască, ceva trebuie să moară. Ca să se nască curajul, trebuie să mori puțin față de inacțiune și iresponsabilitate. Alteori, blocajul e să crezi că ai un blocaj, doar justifici inacțiunea, iar pe termen lung, costul e mai mare.

Și mai e ceva: de curaj ai cu adevărat nevoie abia mai târziu, când stai față în față cu tine și răspunzi la întrebarea: Cum ar fi fost dacă…? Orice vine după acest moment are nevoie de curaj și asumare.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?

Într-o lume în care purtăm tot felul de măști, adevărata putere începe când ne asumăm responsabilitatea pentru starea noastră interioară, facem alegerile potrivite pentru noi și dăm valoare fiecărui moment.

Am încetat să mă compar, să am așteptări de la alții și să cred că povestea mea e specială. Mi-am dat seama că povestea mea e povestea a milioane de oameni, care au crescut cu un tată dependent și absent, o mamă de doar 19 ani, în familii monoparentale, fără resurse, în vremuri grele. Pas cu pas m-am dezbrăcat de aceste limitări aparente și am încetat să le mai iau personal.

Am încetat să mai reproșez ceva familiei după o formulă simplă: dacă ar fi să le reproșez tot ce au greșit făcând sau nefăcând pentru mine atunci, ar trebui în egală măsură să le fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt și am creat astăzi. Dar pentru că ceea ce sunt și am construit consider că e meritul visului meu, nu mai am niciun motiv să le reproșez nimic. Pot doar să îi iubesc că mi-au dăruit cea mai de preț experiență: însăși viața.

Am căutat fragmente și situații în trecut în care oricum m-am descurcat și, odată scrise pe foaie, sunt mai multe decât îmi aminteam. Mi-am câștigat banii din clasa a zecea, am intrat într-o relație aprig contestată de familie și „fără viitor” (și sunt în ea de 15 ani), am renunțat la o religie fanatică și nu am mai călcat vreodată acolo. Am pierdut pe drum relații, prietenii, oameni dragi, mi-am încălcat cuvântul și promisiunile, am experimentat rușinea, resentimentele și vinovăția sub toate formele lor. Am făcut toate greșelile firești ale tinereții plus câteva noi, înainte să împlinesc 20 de ani. Deci sunt oricum greu de surprins.

Dacă am o misiune divină, am și un timp divin. Nu pot fi în competiție cu nimeni, fiecare este un once-in-a-lifetime cosmic event în realitatea lui.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?

Dacă vrei o schimbare reală, trebuie să faci curățenie în arhitectura ta de a fi, a crede și a simți. Tu ești singurul obstacol în calea evoluției tale.

Nimeni nu te va ține minte pentru gândurile tale secrete, pentru planurile și proiectele pe care nu le-ai împărtășit cu cei care aveau cea mai mare nevoie de ele.

Folosește-ți talentele ca să multiplici binele. Tot ceea ce vezi și atingi azi, cândva a fost doar un vis. Imposibilul deschide întotdeauna poarta următoarei posibilități. E timpul tău. Acum.